Un drum prin cartierul Turnătorie al Câmpinei te face să te simți ca și cum te-ai întoarce în timp cu zeci de ani. Senzația ...
Astăzi, la Londra, are loc un summit foarte important între liderii europeni și președintele ucrainean Volodimir Zelensky.
După 1990, un singur bloc din Ploiești a fost reabilitat, dar sunt zeci de clădiri în clasa I de risc seismic.
Casa Națională de Pensii a anunțat astăzi că 11.678 de persoane primesc pensii de serviciu, cunoscute ca ”pensii speciale”.
Evenimentul, organizat sub egida Federației Române de Wushu Kungfu, a reunit, la Craiova, sportivi din întreaga țară ...
Elon Musk, miliardarul care conduce DOGE, se poziționează public pentru retragerea Statelor Unite ale Americii din NATO.
Poliţiştii Direcţiei Rutiere, din cadrul centrului E-SIGUR, s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de fals în ...
Petrolul a suferit o nouă înfrângere, în deplasare, cu Poli Iași. În mandatul lui Mutu, Petrolul a acumulat numai 6 puncte ...
În momentul de față, incendiul este lichidat. „Au ars materiale textile și mobilier, cu degajare mare de fum pe casa scării, ...
Bursa medicală este ajutorul pe care statul român îl acordă elevilor cu deficiențe sau afecțiuni funcționale cauzate de boli.
Operatorul de salubritate Bin Go Solutions SRL (fostul UWS) anunță că astăzi vor fi salubrizate ultimele platforme de la ...
În prima lună de primăvară din calendar, în România se trece la ora de vară. În 2025, ceasurile se vor da înapoi cu o oră în ...